După masa de prânz, Codruţa s-a dus în camera ei la „ora de odihnă”, dar se tot auzeau zgomote.
– Codruţa, de ce nu dormi?
– Eu vreau să dorm, dar nu pot. Cum închid ochii, vine o caracatiţă şi îmi fură toate acordeoanele!
Suprarealism în toată regula.
Luată la întrebări de ce a mâncat o napolitană seara la bunici, deşi ştie că nu are voie dulciuri seara, Codruţa explică:
– I-am spus lu’ bunica că mi-e foame şi mi-a dat o pară.
– Asta e bine. Dar atunci de ce ţi-a mai trebuit napolitană?
– Bunica m-a întrebat dacă m-am săturat şi i-am spus că îmi mai e foame, dar eu am glumit şi bunica nu şi-a dat seama. Mi-a dat napolitană cu mâna ei, eu n-am vrut, dar să ştii că s-a spălat pe mâini cu săpun.
– Te pomeneşti că te-a forţat…
– N-am putut să o oblig pe bunica să nu-mi dea. Eu stăteam cu gura căscată, glumeam că îmi e somn, iar bunica îmi băga în gură.
S-a opus cât a putut.
Codruţa a primit de ziua ei un set de olărit şi a venit vremea de pus în funcţiune. După aplicarea tuturor normelor de protecţia muncii, s-a pus pe treabă. În cele din urmă au ieşit două ceşcuţe – ca la prima încercare. Dar experienţa contează. 
