Codruţa picta de zor cu noile acuarele. Am observat că apăsa tare cu pensula, aşa că i-am explicat:
– Codruţa, nu e nevoie să apeşi atât de tare. Dacă apeşi, pensula se strică şi nu vei mai avea cu ce să pictezi…
– Nu-ţi face griji. O să pictez cu fundu’. Să vezi ce distractiv o să fie!
Şi râse.
Cum zice ea adesea: Hai, mă, că am făcut doar o glumă! 
Mami încerca să o convingă pe Codruţa să-şi strângă jucăriile:
– Hai… Dacă strângi toate jucăriile de pe jos, îţi dau o îmbrăţişare luuungă! Bine?
– Nu… Strângi tu jucăriile, şi îţi dau eu o îmbrăţişare luuungă!
Îi vin des idei neaşteptate ca să o dea cotită. De exemplu, când o trimitem la colţ ca pedeapsă pentru o boacănă, uneori se duce arătând un entuziasm, de zici că-i premiu.
Codruţa era neastâmpărată (ca de multe ori) la masă. Mami, exasperată, îi spune:
– Copile, stai locului!
Codruţa îi răspunde senină:
– Dar, mami, sunt un copil care mişcă…
Antologică!
Mă jucam cu Codruţa: eu spuneam un animal, ea îl imita (cam ca la „Maimu vede, Maimu face”). După vreo 20 de animale imitate, nu ştiam ce să mai spun…
– Tati, spune un animal!!
– Stai să mă gândesc…
– Şi eu mă gândesc… – zise ea, bătându-se cu degeţelul pe tâmplă.
– Ai vreo idee?
– Da!! Am o idee!!
– Ce idee ai?
– Nu ştiu… Tati, ce idee am?
Mami: Codruţa, ce animăluţ iei în pătuţ în noaptea asta?
Codruţa: Păi, măgarul…
Mami: Acesta nu e un măgar, este un ren.
Codruţa: Ba nu, este măgarul lui Moş Crăciun!