Am întâmpinat Anul Nou în familie, împreună cu bunica Lica şi bunicu’ Gore. Codruţa a fost încântată, s-a zbenguit tot timpul, a dansat, s-a jucat de-a şoricelul sub masă, s-a minunat de artificii… şi abia am reuşit s-o culcăm pe la ora 2. 
Eram toţi la masa de seară şi zic:
– Mami, te iubim!
– De ce mă iubiţi, măi, de ce mă iubiţi?
– Codruţa, de ce o iubim pe mami?
– Ca să se bucure!
Mami era încântată. Imediat, Codruţa adaugă:
– Şi ca să ne mulţumească!
Codruţa picta de zor cu noile acuarele. Am observat că apăsa tare cu pensula, aşa că i-am explicat:
– Codruţa, nu e nevoie să apeşi atât de tare. Dacă apeşi, pensula se strică şi nu vei mai avea cu ce să pictezi…
– Nu-ţi face griji. O să pictez cu fundu’. Să vezi ce distractiv o să fie!
Şi râse.
Cum zice ea adesea: Hai, mă, că am făcut doar o glumă!
S-a strecurat la ceas de noapte, a mâncat biscuiţii şi a băut lăpticul, dar i-a lăsat Codruţei un morman de daruri: pasteluri şi acuarele (Codruţa s-a îndrăgostit de ele la grădiniţă şi le zice „culori pictăcioase”), o trambulină (poate aşa mai salvăm ceva din paturi), o tabletă pentru copii (la care se descurcă mai bine decât noi), un fier de călcat (pentru o fetiţă hărnicuţă, care face treabă cu mami), cizmuliţe şi multe hăinuţe, ciocolată şi… sigur am uitat ceva.
Anul acesta avem un brad mai frumos ca niciodată. Bunicu’ Gore l-a găsit, după ce a tot căutat prin oraş. Ornamentele au fost alese de mami, care a confecţionat şi un vârf unicat. Desigur, bradul a fost împodobit în Ajun, cu Codruţa şef de proiect. Eu am fost DJ de colinde.
