În urma unei amigdalite care s-a complicat puţin, doamna doctor i-a recomandat Codruţei să nu meargă la grădiniţă săptămâna aceasta, tocmai când era carnavalul de Halloween. Cum pregătisem deja un costum de leopărdiţă pentru Codruţa, am zis să facem un carnaval în familie. Mami a făcut măşti (maimuţică, bufniţă, dragon) şi s-a lăsat cu „sperieturi”, zbenguieli, dans şi poze, împreună cu bunica Lica. După cum a spus Codruţa la final: „A fost o distracţie minunată!” 
Sunt pentru o educaţie care să nu îl ferească pe copil de greutăţi. De aceea, am zis că e în regulă o grădiniţă de stat. Deşi clasele de la parterul grădiniţiei păreau rezonabile, Codruţa a fost repartizată la etaj, unde într-o încăpere de vreo 10 metri pătraţi, cu o fereastră mică, sunt înghesuiţi 20 de copii. La început am crezut că acolo stau doar pentru activităţi liniştite, cum ar fi desenul. Apoi am aflat că acolo stau toată ziua, inclusiv pentru mâncat, dormit, dansat etc. Nici măcar nu sunt scoşi în curte. Inuman.
Rezultatul: la sfârşitul primei săptămâni, Codruţa a venit acasă cu nasul înfundat. A durat două săptămâni până i-a trecut. Şi e nimica toată pe lângă efectele negative pe care le poate avea acel loc asupra sănătăţii.
Prin urmare, am hotărât să schimbăm grădiniţa. Mai există o grădiniţă de stat puţin mai departe, dar nu mai riscăm. Am ales Grădiniţa Adia – o grădiniţă particulară, foarte aproape de noi, care are, pe lângă clasă, o sală mare de joacă, curte amenajată pentru copii, dormitor. Altfel spus, condiţii decente.
Astăzi a fost prima zi la noua grădiniţă. Până la prânz toate bune, dar la masă Codruţa o vrea pe mami. Rămâne de văzut cât va dura până trece de asta. Măcar acum educatoarea are răbdare.
Codruţa a început astăzi grădiniţa – la 2 ani şi aproape 8 luni. E cam mică, dar o credem capabilă – măcar după cum îi merge gura.
Prima zi a trecut bine pentru ea. Anterior, câteva săptămâni a fost dimineaţa până în curtea grădiniţei şi i-am povestit cu toţii cam ce va face acolo, aşa că această zi a găsit-o „antrenată”. Nu a plâns că mami şi bunica au lăsat-o acolo, se pare că nici apoi nu a făcut „show”. Doar la culcare nu-i tăcea gura, de i-a disperat pe toţi.
Suntem convinşi că o să-i prindă bine şi suntem tare mândri de ea!
Mă jucam cu Codruţa: eu spuneam un animal, ea îl imita (cam ca la „Maimu vede, Maimu face”). După vreo 20 de animale imitate, nu ştiam ce să mai spun…
– Tati, spune un animal!!
– Stai să mă gândesc…
– Şi eu mă gândesc… – zise ea, bătându-se cu degeţelul pe tâmplă.
– Ai vreo idee?
– Da!! Am o idee!!
– Ce idee ai?
– Nu ştiu… Tati, ce idee am?
Mami: Acum îţi dai papuceii jos, te urci în pat şi te culci. E vremea să faci nani.
Codruţa: Dacă mami îţi spune să-ţi dai papuceii jos, ţi-i dai jos. Dacă mami îţi spune să te culci, te culci. Ăsta e binele!