Îi arătam Codruţei fotografii cu elefănţei şi am ajuns la unul simpatic, de jucărie. Codruţa zice cu guriţa ei dulce:
– Ce drăguţ eee! Îl iubesc de nu mai pot! Unde e, tati?
– Pe o măsuţă.
– E la mine acasă.
– Nu cred…
– Dar e posibil…
La doi ani şi 3 luni
Codruţa (privind slujba la TV): Toată lumea se roagă… La castelul lui Doamne-Doamne… Bravo, Doamne-Doamne, că ne-ai ajutat!… Ne-ai ajutat şi ne bucurăm!
…
Mami: Puiuţ, dar noi nu mergem la nani?
Codruţa: Stai, să mă mai uit, să-l văd pe Doamne-Doamne, că nu l-am văzut niciodată…
Mami (cu degetul în pieptul Codruţei): Dacă vrei să-L vezi, trebuie să priveşti aici, în inimioară.
Codruţa: Şi mami are, şi tati are…