Lucian Velea - Pagina 42 din 66 - tătic de căpriţă

tătic de căpriţă

Search

Search

Search

Search
- Search

Poezie pentru Codruţa

Gabriela Genţiana Groza ne-a făcut o emoţionantă surpriză, redată în continuare:

31 august 2011. Dedicată Codruţei Velea, cu drag

Marea copilăriei (Codruţei)

Mi-a spus o steluţă
De mare, drăguţă,
Marea-i bucurie
De lumină vie.

Soarele apare
Chiar direct din mare;
Cât ai zice „peşte”
El ne încălzeşte

Plaja aurie,
Bună ca să fie
Pentru toţi: fetiţe,
Băieţi, mămăiţe,

Boabe de nisip,
Îmbrăcate-n slip.
Poţi vedea la mare
Bărcuţe, vapoare,

Peşti şi pescăruşi
Şi chiar spiriduşi.
Marea-i jucărie
Din copilărie…

poezie de Gabriela Genţiana Groza

7 ani de căsnicie

Nu e celebrul film, ci chiar aniversarea. Au trecut repede, chiar prea repede. Dacă mi se pare aşa, e de bine.

Te iubesc, Silvia, şi aştept cu drag să îmbătrânesc cu tine!

Despre iubire

Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie
ramurile cele mai fragile care freamătă
în lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va răzbate ca o miraculoasă
forţă purificatoare până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră, niciodată întâmplător.
Vă treieră pentru a vă decoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii voastre.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi, divini şi puri.
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.

Toate aceste şi multe altele vi le va da cu prisosinţă iubirea,
pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte pe deplin tainele inimii
şi să deveniţi o parte din inima Vieţii Eterne
din care izvorăşte nesfârşită IUBIREA.

Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism, meschinărie,
suspiciune sau de teamă,
veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei
care permanent vi se dăruie fără ca voi să iubiţi,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi, fiind înfrânţi,
goliciunea şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi şi singuri,
în lumea fără de anotimpuri,
unde veţi râde dar nu cu întreaga voastră bucurie,
unde veţi plânge
dar nu în toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia energia sa atotputernică,
divină şi misterioasă decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită
de cel sau cea căruia i se dăruie;
Fiindcă iubirii adevarate îi este de-ajuns iubirea infinită,
sublimă şi transfiguratoare.

Când iubiţi nu trebuie să spuneţi „Creatorul e in inima mea”,
ci mai degrabă „eu sunt acum topit de iubire în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul iubirii,
fiindcă iubirea, dacă cu adevărat o meritaţi,
vă va arăta cu siguranţă drumul ea însăşi.
Iubirea nu are nici o altă dorinţă
decât aceea de a se împlini prin totală iubire.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,
fie ca ele acestea să fie:

Să te topeşti de iubire în tot şi
să devii izvor de iubire divină ce susurul în noapte-şi cântă;
Să cunoşti adesea durerea prea marii duioşii;
Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te;
Să te trezeşti în zori, cu inima mereu înaripată şi să înalţi,
plin de recunoştinţă, mulţumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,
la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat şi debordând de fericire acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru fiinţa iubită,
iar pe buze să ai un cântec de laudă.

poezie de Kahlil Gibran din Profetul

Rebecca şi Codruţa la plajă

Verişoara Rebecca de la Ploieşti a venit la mare câteva zile

Pocoyo

În cele din urmă, Gummy Bear a pierdut întâietatea

La mulţi ani, Silvia!

Îţi doresc linişte în tine şi armonie în jurul tău!

Femeie

Eşti gustul pâinii ce-o mănânc,
Eşti sărbătoarea săptămânii;
Linia soartei scrisă-adânc,
Ce-mi poţi citi în palma mâinii;
Tristeţea, bucuria mea,
Eşti cântecul, şi eşti culoarea,
Şi, dulce-n vine, eşti vâltoarea
Făcând să-mi bată inima.

poezie de Maurice Careme, traducere de Radu Boureanu